Wednesday, 24 September 2014

Sectele sunt calea satanei

Cei care parasesc Ortodoxia si merg la secte isi dau sufletul, in mana satanei de buna voie.
Cei care se leapada de Hristos si merg la secte zic ei ca sau pocait dar de cand si pana unde, pocainta insemna sa te lepezi de Hristos cum fac ei?
Un model de adevarata pocainta il vedem la Sfantul Apostol Petru, care desi s-a lepadat de Hristos cand si-a dat seama de pacatul sau a plans cu amar cerand iertare . Ori cei care parasesc Ortodoxia urmeaza modelul lui Iuda, care desi a realizat ca a gresit, in loc sa isi planga pacatul sau s-a sinucis . Tot asa si cei care pleaca la secte. La un moment dat realizeaza ca traiesc in pacate (betie, fumat, etc) si in loc sa-si planga cu amar pacatele lor, precum Sf. Ap. Petru si puna inceput bun, sa merga la preot sa se spovedeasca, sa se impartaseasca sa lepede pacatul ei sarmanii se ''sinucid'' sufleteste alegand calea satanei, sectele .

Thursday, 18 September 2014

Pentru cei care defaima!

„Îndrăznetii, îngâmfatii, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer), pe când îngerii, desi sunt mai mari în tărie si putere, nu aduc în fata Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Acestia însă, ca niste dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse si nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor” (II Petru 2, l0—l2). Iar tu, om fiind, nu te cunosti pe tine; sau ti se pare că aceasta îti face îndreptătire. Nu, zic tie. Ci întru pieire si pierzanie îti va iesi tie lucrul acesta, că si sufletele altora le întinezi, ajutător făcându-te satanei. Că, zice Apostolul: „Învătati-vă si povătuiti-vă între voi, cu toată întelepciunea, cântati în inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I în psalmi, în laude si în cântări duhovnicesti” (CoL 3, l6). Iar tu, în locul acestora, lucruri împotrivă înveti: defăimări si jurăminte. Si te faci pe tine, si pe cei ce urmează nebunia ta, fii ai gheenei. Că gura pe care Dumnezeu a zidit-o pentru preamărirea Sa, tu pe aceasta cu defăimări ai umplut-o.

Deci, încetează, omule, ca nu cumva însusi cuvântul cu care defăimezi pe Dumnezeu să se facă văpaie în gură ta si să-ti ardă limba. Că oamenii, dacă se ceartă unii cu altii, după ce se împacă, se rusinează a se privi în fată ; cum tu, care azi stai în lume, iar mâine vei sta înaintea înfricosătorului divan, cum îndrăznesti unele ca acestea a zice?

Nu te temi că s-ar putea să se pogoare foc din cer si să te mistuiască pe tine, când deschizi gura împotriva Atottiitorului? Nici nu pui în mintea ta, că  s-ar putea să se desfacă năpraznic pământul de sub picioarele tale si să te înghită? Nu te însela, omule, este cu neputintă a scăpa din mâinile Celui ce ne-a zidit. Ascultă pe cel ce zice: Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii si mortii. Până când întărâtăm pe Cela ce atâtea bunătăti ne-a dat nouă, Care, luând tină din pământ, a zidit pe om si a suflat întru el Duh de viată, Care a si supus toate sub picioarele Lui. Care ne cearcă si ne miluieste, Cela ce si pe Unul născut Fiul Său L-a dat pentru viata tuturor! Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, spini si mărăcini li aducem, al căror sfârsit este arderea.

Întoarce-te dar, de acum înainte, la iubitorul de oameni si nepomenitorul de rău Dumnezeu, cerând pază gurii tale si usă de îngrădire împrejurul buzelor tale. Că văd pe Proorocul cât de înfricosat si de cutremurat strigă, vorbind cu Dumnezeu, prin curata rugăciune, zicând: „Doamne, auzit-am de faima Ta si m-am cutremunt de punerile Tale la cale, Dumnezeule”. Si iarăsi: „Auzit-am de aceasta si lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele si picioarele mele au sovăit” (Avacum 3, 2, l6). Iar, dacă rămânem defăimând pe Dreptul Judecător, să ascultăm pe Apostolul, care zice: „Sau dispretuiesti tu bogărtia bunătătii Lui si a îngăduintei si îndelungii Lui răbdări, nestiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamni la pocăintă? Dar, după învârtosarea ta si după inima ta nepocăită, îti aduni mânie în ziua mâniei si a arătării dreptei judecăti a lui Dumnezeu, care va da fiecăruia după faptele lui” (Rom 2, 4-6). Drept aceea, si în alt loc zice: „Dacă gresind, va gresi omul către om, se vor ruga pentru dânsul către Domnul. Iar dacă Domnului vom gresi, cum ne vom mai ruga Lui?” Deci să ne pocăim, fratilor. Până când amărâm pe Cel ce ne-a făcut pe noi? Dacă vom pierde limanul, unde ne vom mântui în vreme de furtună si de vifor! Dacă pe Domnul vom întărâta, către cine vom scăpa în ceasul necazului si al nevoii?

Sfantul Efrem Sirul



Thursday, 21 August 2014

Pentru cei ce se indoiesc de cinstirea sfintelor icoane si pentru cei ce le hulesc - Sf. Ioan Damaschin

De vreme ce unii ne urăsc pe noi, pentru că ne închinăm si cinstim chipul Mântuitorului nostru si al împărătesei Maicii lui Dumnezeu, si, încă si ale altor Sfinti, robi ai lui Hristos, să audă acestia că la început, Dumnezeu a făcut pe om după chipul si asemănarea Sa. Căci, pentru ce ne cinstim unii pe altii, numai pentru că suntem ziditi după chipul lui Dumnezeu? Că, precum grăieste de Dumnezeu purtătorul si cel dintre Sfinti marele Vasile: „Cinstirea chipului de pe icoană merge la chipul Sfântului din cer, după a cărui asemănare s-a întocmit icoana”. Aceasta a fost si pricina că oamenii, din timpul lui Moise se închinau cortului celui sfânt, care avea închipuite pe el zugrăveli ceresti si, mai ales, asemănări din toată făptura, înconjurându-l. Pentru că a zis Dumnezeul lui Moise: „Vezi, să faci toate după chipul cel arătat tie, în munte”. Iar heruvimii, cei ce umbreau altarul, oare, nu erau lucru de mâini omenesti? Si templul cel preaslăvit din lerusalim, oare, n-a fost zidit cu mestesug de mâini omenesti? Deci, Sfânta Scriptură osândeste pe cei ce se închină la chipuri cioplite si care jertfesc dracilor. Pentru că si păgânii si iudeii jertfeau; dar păgânii aduceau jertfe dracilor, iudeii, lui Dumnezeu. Drept aceea, jertfele cele păgânesti erau lepădate si blestemate, iar jertfa iudeilor era binecuvântată si primită de Dumnezeu. Astfel, a adus si Noe jertfă si a plăcut lui Dumnezeu, cu miros de bună mireasmă, pentru că era adusă Lui, din inimă curată si de bună voie. Iar ciopliturile păgânesti, de vreme ce erau idoli drăcesti, sunt oprite si blestemate, ca fiind spurcate si lui Dumnezeu urâte. Pe lângă aceasta, cine poate să zugrăvească fata lui Dumnezeu, Celui nevăzut, fără de trup, necuprins, nici închipuit? Este, deci, cea mai de pe urmă si fără de Dumnezeu nebunie, să închipuiască cineva Dumnezeirea, precum se află Ea însăsi. Pentru aceasta în Testamentul Vechi, nu se învată cinstirea icoanelor. Iar, după aceea, când milostivul Dumnezeu a orânduit, cu îndurările Sale, a noastră mântuire, sa făcut om cu adevărat si nu S-a arătat numai cu închipuire omenească, precum S-a arătat lui Avraam, oarecând, si Proorocilor, ci, după fiintă si cu adevărat, om s-a făcut, înstrăinându-Se, pe pământ, a petrecut cu oamenii, a făcut minuni, a pătimit, pe cruce S-a răstignit si îngropat fiind, a treia zi a înviat si la ceruri S-a înăltat. Atunci, toate acestea s-au făcut cu adevărat si au fost văzute de oameni. Dar, noi, nefiind într-acele vremi si acestea nevăzându-le, ele au fost scrise, spre învătătura noastră si aducerea aminte, ca, pe cele ce nu le-am văzut, auzindu-le si crezând, să câstigăm dumnezeiasca fericire. Dar, de vreme ce nu tuturor s-a dat stiinta Scripturilor, nici silinta la citirea cărtilor, Sfintii Părinti, cu un glas, au judecat, ca pentru o mai grabnică aducere aminte, acestea să fie închipuite pe icoane, ca niste semne preaslăvite si de biruintă purtătoare. Pentru că, adeseori, dintr-a noastră nepurtare de grijă, mintea uită pătimirea Domnului, dar, privind spre închipuirea răstignirii lui Hristos, îndată ne aducem aminte de mântuitoarele Lui patimi, si, căzând, ne închinăm nu zugrăvelii, ci Aceluia, a Cărui închipuire este. nu material din care este făcută cartea Evangheliei o cinstim, ci Cuvântul lui Dumnezeu, scris într-însa. De asemenea, nici lemnului din care e făcută crucea, ci răstignirii lui Hristos, celei amintite prin cruce, ne închinăm, căci astfel, ce ar fi însemnat crucea, de n-ar fi închipuit prin ea răstignirea lui Hristos? Acelasi lucru se cuvine a-l sti si despre icoana Preasfântei Născătoare de Dumnezeu, pentru că cinstea aceea, pe care o aducem Maicii lui Dumnezeu, merge spre Cel ce S-a întrupat dintr-însa. Asemenea, si vitejestile nevointe, cele închipuite pe icoane, ale Sfintilor plăcuti lui Dumnezeu, ne desteaptă pe noi la bărbătie duhovnicească, la rîvnă si la urmarea faptelor lor celor bune, spre slava lui Dumnezeu. Că, precum am zis, cinstirea, în icoanele lor, a celor alesi, este mărturia osârdiei noastre, înaintea Domnului tuturor. Si cinstirea aceasta merge, cu adevărat, la chipul cel dintâi. Este drept, că această predanie a icoanelor nu este pusă în Sfânta Scriptură, precum nici închinarea spre răsărit, cinstirea Crucii si multe altele asemenea. Se află scris, însă, în istorie că Avgar, domnul Edesei, a trimis pe zugravul său, ca să zugrăvească pentru sine chipul Domnului. Dar acela, din pricina luminării minunate ce iesea din fata lui Hristos, n-a putut să împlinească ceea ce i se poruncise. Atunci, însusi Domnul a întipărit pe mahramă chipul Lui cel dumnezeiesc si de viată făcător, închipuind în acest fel asemănarea Sa, si a trimis-o lui Avgar, împlinindu-i dorinta. Iar că Sfintii Apostoli ne-au dat nouă multe rânduieli în afară de Scriptură, aceasta, Pavel, Apostolul neamurilor, o mărturiseste astfel: „Deci, dar, fratilor, stati neclintiti si tineti predaniile pe care le-ati învătat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tes. 2, 15). Si iarăsi: „Fratilor, vă laud că în toate vă aduceti aminte de mine si tineti predaniile, precurn vi le-am dat” (I Cor. 11, 2).

Wednesday, 30 July 2014

Neoprotestantul si semnul Sfintei Cruci

NEOPROTESTANTUL: De ce voi  crestinii ortodocsi va insemnati cu semnul crucii? Asta-i o ceremonie goala, fara nici un inteles.
Crestinul Ortodox: Sfanta Cruce este semnul fiecarui crestin. Precum soldatii  se recunosc de pe uniformele lor, neoprotestantii de pe bibliile lor cu care umbla mereu pe la colt de strada, crestinul adevarat se cunoaste de pe semnul crucii, pe care nu le este rusine sa-l faca. Cand facem cruce, ne marturisim credinta in Tatal, Fiul si Duhul Sfant, Unul Dumnezeu intreit in Persoane.
Sfanta Cruce o facem cu trei degete impreunate laolalta care inseamna CELE TREI PERSOANE DUMNEZEIESTI.

Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. (Matei cap.10)

Saturday, 5 July 2014

Crestinii ortodocsi si musulmanii

Niste crestini au fost prinsi de catre musulmani si inchisi in temnita.Nevoind sa ii omoare, musulmanii cautau insa sa-i faca sa se lepede de credinta in Hristos si sa il recunoasca mai mare pe Mohamed. Crestinii insa mai bine preferau moartea, ca prin aceasta sa dobandeasca viata cea vesnica, decat sa castige viata aceasta de aici, in schimbul celei vesnice.Musulmanii veneau adesea la ei, spre a ii atrage la ratacirea lor.Intr-o zi, musulmanii au zis astfel:
- Mohamed este adevaratul proroc, iar nu Hristos.
Crestinii, ascultandu-le amageala, au raspuns
:- Daca ati vedea doi oameni care se cearta pentru un camp, fiecare zicand cum ca este al lui, unul avand multi martori care adeverescaceasta, iar celalalt nici unul, ce ati zice, al cui este campul?
Musulmanii, nepricepand intentia lor, au raspuns:
- Fara indoiala ca al celui cu multi martori.
Crestinii au zis, apoi:
- Drept ati raspuns. Asa este si cu Hristos si cu Mohamed al vostru.Hristos are multi martori: Prorocii din vechime, Moise si Ioan Botezatorul,pe care si voi il recunoasteti si care a dat marturie pentru El. Mohamed insa nu are ca marturisitor decat pe el insusi.Musulmanii au ramas rusinati si au mai incercat sa se apere astfel:
- Credinta noastra e mai buna decat cea crestina, pentru ca vedeti si voi ca Dumnezeu ne-a dat noua izbanda asupra voastra, a crestinilor! Vedeti bine ca cele mai bogate pamanturi si imparatii din lume sunt ale noastre,si ca ele sunt si mai numeroase si mai intinse ca ale voastre!
Atunci, crestinii au raspuns, zicand:
- Daca asa ar fi, atunci idolatriile egipteana, babiloniana, elenistica,romana, si inchinarea la foc a persanilor ar fi adevaratele credinte, caci iata, odata toate aceste neamuri au fost stapanitoarele lumii! Este limpede pentru oricine ca victoria, bogatia si puterea voastra nu dovedesc si adevarul credintei voastre. Noi stim ca Dumnezeu uneori da biruinta crestinilor, iar alteori ingaduie sa fie subjugati ca sa-si vada mai bine pacatele si sa se curateasca de ele prin pocainta si credinta adevarata.

FEMEIA PREOT - O minciuna lansata de presa

                        
În ultimele 2 zile pe toate site-urile de știri din România, chiar și ziarul Adevărul a distribuit o știre în legătură cu fata care dorește să devină prima femeie preot din România. Această știre a fost difuzată la emisiunea de știri Observator  din rigla de program a postului Antena 1 .
Ana Maria este o fată în vârstă de 34 de ani cu probleme psihice, pe care o puteți întâlni în fiecare zi în zona Piața Unirii- Hanul Manuc. Aceasta se recomandă ca fiind medic chirurg și că dorește să devină prima femeie preot. Acest lucru îl transmite tuturor oamenilor cu care se întâlnește pe stradă. Ana Maria are pierderi de memorie și de multe ori uită că a avut o discuție cu o persoană, repetând din nou aceiași poveste.  
 Sursa:http://www.presalibera.net/dezinformare-si-manipulare-mass-media-din-romania/