Wednesday, 4 December 2013

Increderea in Dumnezeu


Era o tristă zi de iarnă. Un copilaș de 7-8 ani,  statea singur și tremurând de frig,  pe-o bancă, în parcul unui oraș. Era inghetat de frig , căci hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi! Buzișoarele îi erau vinete și față slabă era galbenă ca ceara. Poate o fi avut o supărare mare, căci plângea și din când în când privea spre cerul  acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră multe persoane fără să le pese de el.
Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse părintește:
- Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva? Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe Dumneze, să vină să mă caute.
-Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi ca ai să mori?
-Nu, dar anul trecut, EL a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aiba în casa Lui, în cer. Iar ieri, la spital mama mi-a spus, că și ea pleacă tot acolo și că Dumnezeu nu mă va părăsi în nici un fel. Acum, adaugă el în lacrimi, nu am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la CER, să văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd nimic!Totuși, DUMNEZEU va veni desigur, dacă-l mai aștept putin. Nu e așa, domnule?
-Da, copile dragă, zise domnul, podindu-l lacrimile. Nimeni nu așteaptă in zadar pe Dumnezeu, El m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine. Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic.
Ochii copilașului străluciră de bucurie. Și pe fața lui stralucea de bucurie.
-Știam eu, zise el, ca Dumnezeu  va veni, sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată nu a spus minciuni!



No comments:

Post a Comment