Thursday, 26 December 2013

Nimic fara Dumnezeu



Nu numai acum, la începutul mileniului III, există oameni cărora nu le place să le pomeneşti de Dumnezeu, de Biserică, de morala creştină. Ci, au existat şi în alte timpuri, e drept că nu atât de numeroşi; oameni care n-au avut de-a face cu Dumnezeu şi Biserica. Iată, acum 100 de ani, pe vremea lui Ion Luca Caragiale, existau asemenea oameni. Şi el, cu simţul lui critic şi deosebit de pătrunzător, surprinde o stare de lucruri în eseul intitulat “Noi şi Biserica”: „Încă demult, lumea noastră românească nu mai merge la biserică. Oamenii de sus, de mijloc şi de jos au uitat demult cărarea ce duce la locaşul icoanelor.
Boieri, ostaşi, negustori, meseriaşi, dascăli, slujbaşi mari şi mici, s-au lepădat de datoriile către legea lor creştinească, toţi sunt astăzi „liberi cugetători”. Şi, fireşte, dacă dumnealor sunt astfel, la fel trebuie să fie femeile dumnealor, adică „libere-cugetătoare”; şi, prin urmare, cum ar putea fi copiii dumnealor, decât cum sunt mamele, adică „liberi-cugetători”.
Părinţii voştri! Prăpastie de vreme nemăsurată între ei şi noi. Mii şi mii de ani de va fi trecut de la viaţa lor până la a noastră, şi tot nu li s-ar fi şters mai bine din inimile copiilor pomenirea şi dragostea şi evlavia şi felul. Ei au crezut şi s-au închinat, şi sufletele lor găseau mângâiere şi tărie în închinăciune.
Noi nu ne mai închinăm, pentru că nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mângâiere, inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sunt de piatră. Şi din piatra aceasta scăpărăm scânteile liberei cugetări, noi românii, foşti ortodocşi, care suntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mândri, mai puternici decât toate neamurile lumii.
Închină-se Asia, bătrâna înţeleaptă, şi nobila şi ingenioasa ei fiică, Europa! Închină-se Africa cu toate negrele ei seminţii! Închină-se iscusita Americă! Noi nu ne închinăm! Închină-se nerozii!
Filosofia noastră se pune mai presus de nevoia închinăciunii! Clopotele-s zgomot! Icoanele fleacuri, credinţa moft! Închiză-se bisericile! Surpă-se zidurile lor! Părinţii noştri care le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă. Ei n-aveau spiritul de examen. Noi suntem oameni moderni.
Mătură-se dărâmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste pe care, după cerinţele progresului, să se zidească hoteluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ. Să nu care cumva să îndrăznească a ridica glasul cineva, în cazul cel mai bun pentru dânsul ar fi un om ridicol. E destul că Biserica e tolerată.
Un slujitor al altarului, când stătea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei năpăstuiri strigătoare la cer, izgonit şi maltratat ca odinioară Sfântul Ignatie al Constantinopolului, mi-a spus cu adânc amar: „Nu le e frică fiule, de bătaia lui Dumnezeu?” „Nu, părinte”, i-am răspuns. „Nu-i e frică nimănui de bătaia cui nu este. Ai uitat că ai de-a face cu lume care nu crede în Dumnezeu, cu o lume căruia nu i-a fost frică să prefacă în puşcărie lăcaşurile sfinte, închinate credinţei străbune, unde zac oseminte de măreţi voievozi?”
Se va mai schimba lumea noastră românească? Va mai vrea Dumnezeu să o reîntoarcă la Dânsul? Dumnezeu ştie!
Deocamdată, copiii noştri vor merge pe calea noastră, cuminte. De ce avem şcoli româneşti în care urmează înalte învăţături ale omenirii? Pentru ca să ni-i lumineze şi ca să ni-i crească. Din aceste şcoli naţionale ies pe fiecare an sute şi mii de viitori cetăţeni luminaţi, toţi liberi cugetători, plini de dispreţ pentru vechea, rătăcită credinţă creştină, astăzi demodată, ridiculizată, scuipată. Ei au învăţat o religie mai omenească decât cea creştinească. O religie care predică nu mila sau îngăduinţa, nu blândeţea şi omenia, o religie aspră care predică omului: „Eşti o fiară! Ghearele tale şi colţii tăi sunt deşteptăciunea şi şiretenia. Fii perfid, crud, neîngăduitor cu semenii tăi. Nu te uita o clipă sus spre cer; aici, jos, pe pământ, uită-te cu ochii în patru, ca şi cum ai avea patru labe. Aici, pe pământ se isprăveşte totul pentru tine. Eşti fiară, fii fiară! Fiarele n-au biserică; fiarele nu se închină, fiarele n-au Dumnezeu.”
După o sută de ani, în spirit, aceste afirmaţii se potrivesc. Atunci când pui cu prea multă insistenţă problema credinţei, a credinţei lucrătoare prin iubire, dacă nu eşti prigonit, rişti – aşa cum spune Caragiale – să fii ridiculizat. Şi atunci îţi dai seama că este actual cuvântul Mântuitorului: “Nu daţi mărgăritarele voastre câinilor şi porcilor”.


 Ion Luca Caragiale, Nimic fără Dumnezeu, Editura Anastasia, 1997, p.65
Fragment din cartea Morala Imparatiei-Autor:Andrei Andreicut

3 comments:

  1. De undesi cum poate fi cumparata aceasta carte?Pot fi contactat si la telefon 0723581643 sau 0758473823.

    ReplyDelete
  2. O doresc si eu va rog 0747166787

    ReplyDelete
  3. Ați scris un articol foarte informativ. Continuați să citiți articole bune care au nevoie de informații despre reduce greutatea.

    ReplyDelete