Thursday, 18 September 2014

Pentru cei care defaima!

„Îndrăznetii, îngâmfatii, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer), pe când îngerii, desi sunt mai mari în tărie si putere, nu aduc în fata Domnului judecată defăimătoare împotriva lor. Acestia însă, ca niste dobitoace fără minte, din fire făcute să fie prinse si nimicite, hulind cele ce nu cunosc, vor pieri în stricăciunea lor” (II Petru 2, l0—l2). Iar tu, om fiind, nu te cunosti pe tine; sau ti se pare că aceasta îti face îndreptătire. Nu, zic tie. Ci întru pieire si pierzanie îti va iesi tie lucrul acesta, că si sufletele altora le întinezi, ajutător făcându-te satanei. Că, zice Apostolul: „Învătati-vă si povătuiti-vă între voi, cu toată întelepciunea, cântati în inimile voastre lui Dumnezeu, multumindu-I în psalmi, în laude si în cântări duhovnicesti” (CoL 3, l6). Iar tu, în locul acestora, lucruri împotrivă înveti: defăimări si jurăminte. Si te faci pe tine, si pe cei ce urmează nebunia ta, fii ai gheenei. Că gura pe care Dumnezeu a zidit-o pentru preamărirea Sa, tu pe aceasta cu defăimări ai umplut-o.

Deci, încetează, omule, ca nu cumva însusi cuvântul cu care defăimezi pe Dumnezeu să se facă văpaie în gură ta si să-ti ardă limba. Că oamenii, dacă se ceartă unii cu altii, după ce se împacă, se rusinează a se privi în fată ; cum tu, care azi stai în lume, iar mâine vei sta înaintea înfricosătorului divan, cum îndrăznesti unele ca acestea a zice?

Nu te temi că s-ar putea să se pogoare foc din cer si să te mistuiască pe tine, când deschizi gura împotriva Atottiitorului? Nici nu pui în mintea ta, că  s-ar putea să se desfacă năpraznic pământul de sub picioarele tale si să te înghită? Nu te însela, omule, este cu neputintă a scăpa din mâinile Celui ce ne-a zidit. Ascultă pe cel ce zice: Cei care defaimă vor da seamă înaintea lui Dumnezeu, Care va judeca viii si mortii. Până când întărâtăm pe Cela ce atâtea bunătăti ne-a dat nouă, Care, luând tină din pământ, a zidit pe om si a suflat întru el Duh de viată, Care a si supus toate sub picioarele Lui. Care ne cearcă si ne miluieste, Cela ce si pe Unul născut Fiul Său L-a dat pentru viata tuturor! Iar noi, în locul facerilor Lui de bine, spini si mărăcini li aducem, al căror sfârsit este arderea.

Întoarce-te dar, de acum înainte, la iubitorul de oameni si nepomenitorul de rău Dumnezeu, cerând pază gurii tale si usă de îngrădire împrejurul buzelor tale. Că văd pe Proorocul cât de înfricosat si de cutremurat strigă, vorbind cu Dumnezeu, prin curata rugăciune, zicând: „Doamne, auzit-am de faima Ta si m-am cutremunt de punerile Tale la cale, Dumnezeule”. Si iarăsi: „Auzit-am de aceasta si lăuntrul meu s-a zbuciumat la glasul Tău, tremurat-au buzele mele; putreziciunea a cuprins oasele mele si picioarele mele au sovăit” (Avacum 3, 2, l6). Iar, dacă rămânem defăimând pe Dreptul Judecător, să ascultăm pe Apostolul, care zice: „Sau dispretuiesti tu bogărtia bunătătii Lui si a îngăduintei si îndelungii Lui răbdări, nestiind că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamni la pocăintă? Dar, după învârtosarea ta si după inima ta nepocăită, îti aduni mânie în ziua mâniei si a arătării dreptei judecăti a lui Dumnezeu, care va da fiecăruia după faptele lui” (Rom 2, 4-6). Drept aceea, si în alt loc zice: „Dacă gresind, va gresi omul către om, se vor ruga pentru dânsul către Domnul. Iar dacă Domnului vom gresi, cum ne vom mai ruga Lui?” Deci să ne pocăim, fratilor. Până când amărâm pe Cel ce ne-a făcut pe noi? Dacă vom pierde limanul, unde ne vom mântui în vreme de furtună si de vifor! Dacă pe Domnul vom întărâta, către cine vom scăpa în ceasul necazului si al nevoii?

Sfantul Efrem Sirul



No comments:

Post a Comment